Icoana este o sinteză veritabilă a faptelor de statornicie în Hristos, redate prin intermediul artei bisericești. Dincolo de semnul verticalității pe care îl evocă și sub care creează o relație de interdependență între cer și pământ, icoana are un rol esențial și definitoriu asupra modului în care omul îl privește pe Dumnezeu, încă din primele sale clipe de viață, dar mai ales asupra cadrului în care Creația vie își întâlnește Creatorul. Despre chipul tainic și existența vieții din chipul iconografic s-au consemnat mii de mărturii, care continuă și azi să existe prin lucrarea Harului dumnezeiesc, fapt care ne îndeamnă, în credința ortodoxă, să afirmăm că icoana este mai mult decât o reprezentare iconografică și stilistică adaptată, ci este un izvor ființial trainic.

           O amprentă vizuală a prototipurilor sfinte, aflată la confluența între Tradiția liturgică a Bisericii și istoria lumii bizantine și post-bizantine, icoana are și un puternic rol educativ, împărtășind credincioșilor modele sfinte de viețuire creștină.

           Întâlnirea ochi în ochi cu Dumnezeu necesită înfățișarea stării de desăvârșire a chipului dumnezeiesc relevat creștinului, aflat în căutarea desăvârșirii. Această întâlnire poate avea loc numai prin icoană, care poartă în sine o reprezentare a chipului neschimbător și statornic a lui Dumnezeu și a sfinților întru care este slăvit. Abia acesta este punctul în care icoana își atinge rolul de fereastră spre cer, prin intermediul căruia Lumina cea adevărată pătrunde, în mod consimțit, în sufletul nostru.

              Conform planului iconografic, mozaicurile catedralei vor ilustra scene preluate din Vechiul și Noul Testament, figuri alegorice, evenimente din viața Mântuitorului, ale Sfintei Fecioare Maria, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României și ale altor sfinți care, prin intermediul reprezentării lor, vor reda fundamentul istoric al bisericii ortodoxe, astfel iconografia catedralei va cuprinde:

•  Biserica epocii apostolice, redată prin reprezentarea celor 12 Apostoli

•  Biserica epocii patristice, a Sfinților Părinți din Bisericile de limbă Greacă, Siriacă, Latină și Slavă

•  Biserica Ortodoxă Română, veche și contemporană.

​              Datorită caracterului latin al Ortodoxiei românești – subliniat de marele teolog Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Stăniloae, care remarcă faptul că poporul român este pe de-o parte latin, pe de altă parte crescut în spiritualitatea Sfinților Părinți ai Bisericii, aspecte care ne deosebesc din punct de vedere identitar atât de occidentali, cât și de popoarele din Răsărit și care dau naștere unei spiritualități unitare ce definește existența națiunii noastre.

​             Sfinți care urmează a fi pictați în Catedrala Națională nu sunt pur întâmplători, în spatele alegerii stă un proces amplu de documentare realizat cu ajutorul Mineiului, o carte bisericească în care sunt indicate slujbele religioase, pe luni și zile, prin intermediul căreia sunt prezentate viețile și râvna duhovnicească a sfinților, informații care servesc la o redare picturală cât mai profundă și mai apropiată de viața lor sfântă.

              Pe lângă sfinții din biserica universală, pe pereții catedralei vor fi reprezentați stâlpii ortodoxiei românești: marii sfinți ai neamului românesc. Sfinții români cei mai cunoscuți vor ocupa un spațiu important, aflat la vedere, pentru a putea fi mai aproape de credincioși.

             De asemenea, anumite spații din interiorul catedralei vor fi dedicate sfinților mai puțin cunoscuți, dar și pentru zugravirea sfinților români mărturisitori din temnițele comuniste, precum: Părintele Stăniloae, Părintele Sofian, Părintele Cleopa, Partenie Gherasim Iscu și alții.