Catedrala Națională

Icoana este o sinteză veritabilă a faptelor de statornicie în Hristos, redate prin intermediul artei bisericești. Dincolo de semnul verticalității pe care îl evocă și sub care creează o relație de interdependență între cer și pământ, icoana are un rol esențial și definitoriu asupra modului în care omul îl privește pe Dumnezeu, încă din primele sale clipe de viață, dar mai ales asupra cadrului în care Creația vie își întâlnește Creatorul. Despre chipul tainic și existența vieții din chipul iconografic s-au consemnat mii de mărturii, care continuă și azi să existe prin lucrarea Harului dumnezeiesc, fapt care ne îndeamnă, în credința ortodoxă, să afirmăm că icoana este mai mult decât o reprezentare iconografică și stilistică adaptată, ci este un izvor ființial trainic.

O amprentă vizuală a prototipurilor sfinte, aflată la confluența între Tradiția liturgică a Bisericii și istoria lumii bizantine și post-bizantine, icoana are și un puternic rol educativ, împărtășind credincioșilor modele sfinte de viețuire creștină.
Întâlnirea ochi în ochi cu Dumnezeu necesită înfățișarea stării de desăvârșire a chipului dumnezeiesc relevat creștinului, aflat în căutarea desăvârșirii. Această întâlnire poate avea loc numai prin icoană, care poartă în sine o reprezentare a chipului neschimbător și statornic a lui Dumnezeu și a sfinților întru care este slăvit. Abia acesta este punctul în care icoana își atinge rolul de fereastră spre cer, prin intermediul căruia Lumina cea adevărată pătrunde, în mod consimțit, în sufletul creștinului.

     Caracterul mărturiei de credință pe care îl poartă icoana, este strâns legat de caracterul păstrării conștiinței perpetuării prezenței lui Dumnezeu în viața creștină. Aceste două importante caractere ale icoanei iau forma unui deplin testament vizual consemnat pe pereții CMN, menit să ducă mai departe învățătura bisericii ortodoxe și urmașilor creștini.

     Perspectiva importanței drumului croit învățăturii este fundamentat și de cuvintele artistului Horia Paștină care explică faptul că „Un drum care nu duce la învățătură este un drum care nu duce nicăieri.”. De aceea, nimic nu este întâmplător, nimic nu este lipsit de rânduială, atât în conținutul reprezentărilor iconografice, cât și în formele lor de expresie stilistică ce îmbracă interiorul Catedralei Mântuirii Neamului.

             Valorificând surse de inspirație atât din arta bizantină, cât și din arta românească medievală, mozaicurile Catedralei Naționale, prin concepția lor iconografică, prin maniera stilistică adoptată, prin repertoriul ornamental folosit, urmăresc să redea în mod vizibil caracterul autohton în arta bisericească. Acesta se poate exprima în mod deplin doar prin asumarea reală a iconografiei noastre de tradiție bizantină, adică prin ancorarea temeinică în solul sigur al unei tradiții multiseculare, tradiția fiind un lanț viu care pornește din trecut, trăiește în prezent și rodește în viitor.

         Tehnica mozaicului este cea mai expresivă formă care se putea folosi în înveșmântarea interioară a Catedralei Naționale, datorită faptului că mozaicul cheamă ochiul să călătorească și să descopere, în funcție de mișcare, o stare de însuflețire a fiecărui chip sfânt ce îmbracă pereții bisericii. Acesta este, totodată, și unul dintre cele mai importante roluri pe care îl are tehnica mozaicului în redarea iconografică.

         Până în prezent, din lucrarea înveșmântării interioare a Catedralei Naționale, s-a realizat o suprafață de aproximativ 3.000 mp de mozaic, în sectorul cel mai dificil, dintr-un total estimat la 25.000 mp. Acest sector,  cuprinde iconografia altarului și a iconostasului ce este înfrumusețat de o înșiruire rânduită de 45 de icoane, ce ilustrează atât sfinții profeți ai Vechiului Testament, sfinții apostoli cât și scene prăznicare și marile icoane împărătești.

         Catedrala Mântuirii Neamului se înalță, dintr-un pământ încreștinat prin sânge apostolic și mucenicesc, nu ca ornament falnic al națiunii, ci ca o mlădiță vie a neamului creștin ortodox român, care continuă să-și zidească existența și să-și înfrumusețeze Altarul ridicat pe „Piatra din capul unghiului”, „pe care n-au băgat-o în seama ziditorii”, chiar și în vremuri de răscruce, în care pare că sufletul ortodox s-a risipit.

         Lucrarea Catedralei Naționale este mai mult decât o dovadă creștină identitară a neamului românesc, este un simbol al unirii, al păcii și al dragostei de neam, sub care suntem chemați la fiecare tragere de clopot.

        Perpetuarea actului de încreștinare și al lucrării mântuitoare a sufletului românesc este o îndatorire care revine tuturor creștinilor ortodocși, chemați fiind să ieșim la mărturisirea dreptei credințe și la zidirea chipului lui Hristos pe temelia bisericii. Prin aceasta, înfăptuim un testament viu și grăitor, pe care îl încredințăm urmașilor noștri în credință.

LA PICTURA CATEDRALEI NAȚIONALE